Pășunatul regenerativ, în special în mediile vulnerabile, duce la regenerarea solului prin creșterea dramatică a conținutului de materie organică și a numărului și a stării microedafonelor din sol. De asemenea, duce la randamente mai mari, o reținere mai bună a apei și o creștere a diversității comunității de plante și animale. Acestea susțin în mod fundamental sănătatea ecosistemului și a peisajului înconjurător”.
„În trecut, cele mai fertile soluri erau create de turmele mari de rumegătoare migratoare. Turmele pășunau într-o anumită zonă, apoi mergeau mai departe și nu s-au întors decât în anul următor. Este această tulburare intensivă, dar pe termen scurt, a vegetației. care duce, printre altele, la compactarea minimă a solului și oferă o perioadă suficient de lungă pentru refacerea și recreșterea vegetației. Pășunatul regenerativ încearcă să simuleze acest model primordial. Și vestea bună este că poate funcționa în orice sistem, indiferent dacă este pajiști permanente, cultură anuală sau cultură intermediară.
Scopul pășunatului regenerativ este de a imita pe cât posibil migrația naturală și pășunatul efectivelor de ierbivore sălbatice (zimbri, cai, zimbri și altele) care obișnuiau să se deplaseze zilnic dintr-un loc în altul din peisajul nostru și să pășcească în turme compacte pentru a-și protectie si siguranta. Prin urmare, pășunatul este intensiv (număr mare de vite pe o suprafață mică) dar de scurtă durată (turma se mută adesea în noi locații).
Cel mai comun tip de pășunat în condițiile noastre este pășunatul continuu. În acest tip de pășunat, animalele sunt lăsate într-un padoc mare pentru o parte semnificativă a sezonului. Cu toate acestea, acest tip de pășunat este extrem de distructiv atât pentru productivitatea pășunilor, cât și în cele din urmă pentru sol, deoarece duce la compactarea solului, distribuția neuniformă a excrementelor și a urinei, pășunatul vegetației, decaparea suprafeței solului, eroziune și, în zonele susceptibile, deșertificarea.
Puțin mai bine este pășunatul rotațional, dar acest lucru nu duce la o distribuție uniformă a excrementelor, așa cum se arată în ilustrație. În cele mai multe cazuri vegetația este suprapășunată.
Pășunatul regenerativ este foarte apropiat de pășunatul de ultra-înaltă densitate sau de pășunatul în bandă. Diferența cheie este cantitatea de vegetație nepășunată, așa cum descriem mai jos.
Figura 1. Diferențe în metodele de pășunat. După cum se poate observa din ilustrație, prin micșorarea padocului, densitatea de animale pe suprafață crește, dar în același timp scade durata de timp în care vitele rămân pe suprafața respectivă. Spre dreapta, se poate observa o creștere mai mare a materiei organice, ceea ce se traduce prin alte efecte pozitive asupra solului, plantelor și ecosistemului. Printre acestea se numără o capacitate mai mare de retenție a apei, o populație și o activitate microbiană mai mare, randamente mai mari și o biodiversitate mai mare.
Pășunatul regenerativ se caracterizează, de obicei, prin împărțirea pășunilor în padocuri mai mici, care oferă o durată scurtă, rate ridicate de stocare, urmate de o perioadă destul de lungă de odihnă și recuperare.
Figura 2. Împărțirea schematică a pășunii în subzone.
Suprafața fiecărui padoc este determinată de mărimea efectivului, dutara pășunatului și cantitatea de biomasă a vegetației. Este o practică obișnuită să stabiliți padocuri de o zi, dar intervalul poate fi extins la două sau trei zile. Desigur, depinde de ceea ce ți se potrivește și de ceea ce funcționează cel mai bine pentru terenul tău.
Figura 3. Concentrațiile mai mari de animale în padoc sunt tipice pentru pășunatul regenerativ.
Suprapășunatul sau pășunatul repetat al plantelor nu este legat atât de mult de cantitatea de vite de pe pășune, așa cum se presupune în general, ci de durata de timp în care cultura este expusă la vite. Dacă vitele rămân prea mult timp în padoc sau se întorc prea devreme, un anumit procent de plante este slăbit de suprapășunat.
Planta răspunde la pășunat prin secretarea mai multor exsudate radiculare în sol pentru a susține microbiota simbiotică a solului, care, la rândul ei, o ajută să dobândească macro și microelemente. Acest lucru ajută planta să crească din nou.
Atunci când planta este suprapășunată, reacționează diferit. Ea este forțată să întrerupă această "cooperare" pentru a-și conserva energia pentru propria supraviețuire, iar regenerarea sa durează mult mai mult.
Figura 5. Curba de creștere a gramineelor. În timpul pășunatului, este necesar să se lase suficientă biomasă pe plantă, astfel încât aceasta să nu cadă în treimea stângă a graficului. În mod ideal, nu ar trebui să se îndepărteze mai mult de 50% din masă, astfel încât planta să rămână în partea de mijloc a curbei, când creșterea și regenerarea sunt cele mai rapide.
Totuși, acest lucru nu se întâmplă cu un management adecvat al pășunatului regenerativ. O parte din vegetație este pășunată, o parte este călcată în picioare și o parte rămâne nepășunată. Acest lucru, împreună cu excrementele și urina lăsate în urmă, creează un mediu ideal pentru îmbunătățirea fertilității și calității solului.
În general, pentru o regenerare adecvată și perioade mai lungi de pășunat, cel mai bine este să nu permiteți bovinelor să pasca mai mult de 50% din biomasa disponibilă a arboretului. De exemplu, dacă înălțimea medie a standului este de 60 cm atunci când animalele sunt lasate să intre în padoc. Ar trebui să părăsească padocul atunci când înălțimea medie a vegetației este de 30 cm. Pentru o recreștere optimă și un randament maxim al culturii, se recomandă ca vitele să nu pășească în standuri sub 15-13 cm.
Figura 6. Efectul pierderilor de plante supraterane în ceea ce privește înființarea culturii. Compararea diferitelor metode de pășunat pentru a arăta efectul intensității pășunatului asupra ratei de regenerare a plantelor.
Este recomandabil să se modifice încărcătura de pășunat prin modificarea intensității unităților de animale la hectar pe parcursul unui sezon și în anii următori. Fiecare densitate diferită a stocurilor are un scop specific și un impact specific asupra solului și a biotei înconjurătoare.
De asemenea, este foarte important să nu pășunați în fiecare an în același mod. De exemplu, dacă de obicei începeți să pășunați în padocul A, apoi mutați-vă în padocul B și apoi C, încercați să începeți în padocul C, apoi să treceți în padocul D sau chiar să omiteți câteva padocuri și să urmați cu padocul G etc.
Schimbarea ordinii de pășunat a padocurilor individuale în fiecare sezon aduce un plus de diversitate ecosistemului și evită rutina și posibila stagnare. Această schimbare este deosebit de importantă pentru plantele care cresc doar într-o anumită parte a anului și astfel obțin spațiu pentru un sezon de creștere mai lung sau la sfârșitul ciclului lor de viață și al producției de semințe.
De asemenea, este recomandabil să schimbați timpul de odihnă al parcelelor individuale. De exemplu, dacă în mod normal permiteți 30 de zile de odihnă, puteți permite 60 de zile pentru padocurile selectate. Această schimbare are efecte foarte pozitive asupra biologiei solului. Evident, nu este posibil să acordați fiecărui padoc această perioadă suplimentară de odihnă în fiecare an, dar o dată la 3-4 ani este suficientă pentru a obține rezultate rezonabile.
De asemenea, este esențială modificarea cantității de pășunat și deci a înălțimii vegetației de pășunat.
Dacă de obicei vizați o înălțime a furajului de aproximativ 30-40 cm înainte de pășunat, încercați să așteptați până când standul ajunge la 50 cm. Cel mai important, practicați în general o abordare 50-50, lăsând 50% din biomasă în padoc la fiecare pășunat. Cu toate acestea, există excepții de la această regulă. Există momente când este avantajos să pascăm mai puțin sau mai mult furaje. Se recomandă să nu lăsați niciodată arboretul să pască sub 13 cm decât dacă treceți în mod deliberat de la o cultură intercalată la o cultură ulterioară.
Fiecare specie de animale lasă diferite tipuri de microorganisme pe sol și plante. Acest lucru contribuie la creșterea numărului și diversității microbiomului solului. Dacă pasc mai mult de o specie de animale (ceea ce este grozav în sine), merită să schimbați ordinea în care acestea intră în pășune. S-ar putea să credeți că întotdeauna trebuie să pască mai întâi vitele, apoi oile sau caprele, apoi puii sau porcii. Există motive pentru a muta unele specii într-o anumită ordine, dar uneori este recomandabil să se rupă acea ordine și să se lase mai întâi speciile mai mici și apoi vitele. Nu trebuie să faci asta prea des pentru a obține rezultate bune.
Există câteva recomandări de urmat pentru pășunatul regenerativ:
Când treceți la pășunatul regenerativ, trebuie să vă gândiți în avans la dimensiunea și ordinea padocurilor, ținând cont de numărul de animale și de capacitatea dumneavoastră de a pășuna mai frecvent. De asemenea, este necesar să se asigure condiții adecvate pentru animale în fiecare dintre padocurile utilizate în prezent (în special accesul la apă).
Cresterea bovinelor este cunoscută pentru intensitatea sa economică și, în anumite părți ale lumii, pentru amprenta negativă asupra mediului.
Dar, așa cum descrie un alt articol mai detaliat, pășunatul regenerativ este o soluție pentru a reduce impactul negativ al creșterii animalelor și chiar pentru a contribui pozitiv la starea terenului și a peisajului.
Chiar și într-o perioadă scurtă de timp, în câțiva ani, pășunatul regenerativ poate obține rezultate semnificative, în special în creșterea materiei organice a solului și a sănătății generale a solului. Studiile au arătat, de asemenea, o dezvoltare mai robustă și mai rapidă a sistemelor de rădăcină a plantelor, inclusiv adâncimea și greutatea rădăcinilor (comparativ cu alte metode de pășunat). Acest lucru are un efect pozitiv asupra reducerii compactării solului, îmbunătățirea capacității de absorbție a apei și prevenirea eroziunii.
Sperăm că v-am făcut interesați de subiectul pășunatului regenerativ. Dacă sunteți interesat să aflați și mai multe despre aceasta, vă recomandăm cărțile electronice ale Institutului Savory, în special #8 Basics of Holistic Grazing Planning și #9. Originile planului holistic de pășunat.
